la început
iubirea
e acidă
ca
merele crude mâncate pe inima goală –
cum
spunea bunica
trebuie
lăsate să se coacă
să
le mângâie soarele
să
le bată picăturile de ploaie
despre
timp este vorba
cât
e încă vară
ne
căptușim inimile cu propriile povești
pe
care le-am pansat ici și colo
pe
unde sângerau
le
ordonăm
ca
într-un cuib
începând
cu cele în care eram mai puternici
apoi
mușchi și licheni
și
deasupra
obligatoriu
poveștile
moi și catifelate
să
protejeze fragilitatea care urmează
iubirea
vine ca o pasăre mare
și
albă
se
așează ușor peste toate poveștile acelea trăite cândva
le
încălzește
le
vindecă
și
din amintiri
eclozează speranța
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu