- tot lui Flu, copilul care mă locuiește -
armata noastră: plopul şi-un năier
de-aceea, din creioane colorate
am construit creneluri pe castel.
e linişte; mai cade câte-o frunză
din plopul-scut de visuri dezbrăcat
şi am să şterg năierul de pe pânză
că ne-a lăsat doar luntrea şi-a plecat.
se-aude-n poarta mare Anotimpul.
nu plânge, Flu, nu vom capitula
pune-ți fularul! ne conduce timpul
înspre tărâmul fulgilor de nea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu