iarna asta va ninge cu zăpezile noastre

tatălui meu

va cădea prima zăpadă peste tine
peste regina-nopţii ce-ţi creşte pe piept
ca şi cum i-ai ţine în palme rădăcinile

mă gândesc că e bine că ţi-am lăsat căciula brumărie pe cap
şi ţi-am pus costumul cel gros
mereu îţi era frig te lipeai de sobă şi zâmbeai
îţi plăcea căldura ce-ţi intra în trup ca o moarte

afară ningea
eu vibram de bucuria săniuţei care nu mai avea răbdare
tu te înălţai până în tavan şi puneai steaua în vârful bradului
îmi lăsam capul pe spate şi ronţăiam bomboane
aşa îmi amintesc eu Crăciunul

ningea mereu în iernile noastre
aşezam fulgii în poze zimţate să-i avem mai târziu
cum punea mama borcanele cu dulceaţă sus pe dulap
mai sunt zile spunea tu râdeai
mie îmi creşteau pe ascuns mustăţi dulci şi roşii

iarna asta va ninge cu zăpezile noastre
când voi deschide albumul
îmi vei zâmbi cu gropiţe ca şi cum m-aş privi în oglindă
apoi vei aşeza steaua sus mult mai sus
îmi voi lăsa capul pe spate şi voi ronţăi bomboane cu ochii pe cer
în primul meu Crăciun de orfan

Toamnă fără tine

nu te îngrijora – ţi-am spus – toamna asta e doar o pastişă
ne-au rămas multe frunze
chiar dacă galbene (oricum nu mai e timp de nuanţe)
în insectar fluturii mai dau din aripi
visând zboruri neterminate
iar petalele trandafirilor noştri sunt cuminecături
care ne apropie de cer

plec – mi-ai răspuns – paşii tăi îmi lasă urme peste lume
stelele mele strălucesc în fântâni nu în cer
din luminile lor nu rămân decât umbrele reci
când te-aşterni peste mine

am rămas închisă în toamna asta
ca o icoană într-un schit părăsit
şi dacă Dumnezeu nu a plâns niciodată
de unde să ştie cum să-mi şteargă lacrimile?

scrisoare de ziua ta

ciornă

mă cunoşti sunt eu cea care în urmă cu mult timp purtam cu mândrie cravata de pionier o primisem cu un an mai târziu decât sora mea şi refuzasem să înţeleg că vârsta era de vină mai ales că eu luasem premiul II iar ea III o meritam deci mai mult ca ea asta era evident pentru mine de aceea plânsesem
când am primit-o am ştiut că şi tu mă iubeşti aşa îmi explic tremurul ce-l aveam în glas când am depus jurământul cu mâna pe tricolor de emoţie uitasem că trebuie să-mi spun numele şi mi l-am rostit abia la sfârşit când toţi ceilalţi tăceau şi m-au privit cu uimire apoi au izbucnit în râs sunt convinsă că nu m-ai uitat
ce norocoasă mă simţeam când doamna trifu ne povestea la ora de română despre marii noştri scriitori sau când citeam cărţile în care aceştia vorbeau despre tine pe atunci credeam că doar aici la răspântia unde te-a aşezat destinul „sare din pământ norocul”
sufeream când lecţiile de istorie ale domnului conta îţi mai decupau o bucată din trup şi îmi îndreptam la gât cravata roşie cu tricolor care se strâmbase în timpul pauzei îmi spuneam că trebuie să stea drept sângele eroilor tivit cu grâne şi cu cer doar atât puteam face pentru ei era ca o reculegere
într-a V-a m-a uimit frumuseţea turnului eiffel desenat pe coperta cărţii de franceză apoi i-am aflat şi pe balzac pe shakespeare şi pe goethe şi aşa am început să visez şi la alte geografii decât a ta
au trecut anii şi visurile mi s-au împlinit la început m-am simţit ca un copil care intră pentru prima dată într-o cofetărie şi află că mai există şi alte prăjituri în afara cornuleţelor bunicii mă ademenea un miraj de forme şi culori iar gustul nu putea fi decât grozav îmi spuneam
poate m-am mai rătăcit uneori printre rafturi colorate poate m-am mai revoltat alteori că bunica frământa mereu aceleaşi aluaturi şi umbla tot în opinci
dar acum ştiu că locul meu e aici şi chiar dacă nu voi spune că „dacă n-aş fi român, n-aş fi nimic” voi spune totuşi că tu eşti locul acela minunat de care am nevoie acel loc „care nu e nici rău nici bun, căci există deasupra greşelilor şi-l iubim fără obiecţii”
vezi acum te iubesc din nou necondiţionat cum te iubeam atunci când purtam cravata roşie la gât doar că dragostea mea de azi e mai profundă pentru că acum ştiu
ţi-am scris această scrisoare pentru că e ziua ta
La mulţi ani, România!
*
Citatele aparţin, în ordinea aşezării lor în text, autorilor Tudor Arghezi, Petre Ţuţea şi Octavian Paler