nu te îngrijora – ţi-am spus – toamna asta e doar o pastişă
ne-au rămas multe frunze
chiar dacă galbene (oricum nu mai e timp de nuanţe)
în insectar fluturii mai dau din aripi
visând zboruri neterminate
iar petalele trandafirilor noştri sunt cuminecături
care ne apropie de cer
plec – mi-ai răspuns – paşii tăi îmi lasă urme peste lume
stelele mele strălucesc în fântâni nu în cer
din luminile lor nu rămân decât umbrele reci
când te-aşterni peste mine
am rămas închisă în toamna asta
ca o icoană într-un schit părăsit
şi dacă Dumnezeu nu a plâns niciodată
de unde să ştie cum să-mi şteargă lacrimile?
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu