toamna asta nu-mi datorează nimic
îi cutreier cărările în formă de cruci
îngeri tăcuţi îmi cresc din palme
se aşază pe scări atârnate de cer
aşteptând mângâieri
ori poate răstigniri
nu sunt îngeri îmi spui
sunt doar vrăbii
scările duc înspre cuiburi uitate unde
arlechini demodaţi prefac în aripi
coji din zborurile verii
dar eu ştiu
îngerii aceia tăcuţi nu sunt vrăbii
scările sunt punţi între lumile noastre
după fiecare mângâiere urmează o răstignire
în tărâmul acesta fără culori
liniştea dintre noi are gust de toamnă
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu